Împărțirea arabilor : dublul joc al SUA și Europa
Statele Unite ale Americii fac un joc dublu în Orientul Mijlociu: împuternicesc Șiiții, Iranul, și în același timp permit Sunniților ISIS să răstoarne regimurile arabe moderate. Americanii sunt conștienți de faptul că țările arabe sunnite, în acest caz este vorba despre Iran, se înarmează până în dinți, indiferent dacă respectă Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare (TNP).
Statele Unite ale Americii, în ciuda puterii sale, și imaginea pe care o proiectează, ca și cum ar lupta contra ISIS în Irak, in schimb în Siria se comportă : nu atingeți ISIS și nici scaunul său regal, care de fapt este într-adevăr, la fel un lucru rău ca și permisunea față de Iran. Deci, nu se schimbă nimic cu adevărat, atât Iranul căt și ISIS continuă să se întărească.
Membrii Consiliului de Securitate al ONU, doresc să facă afaceri cu Iranul, astfel au votat pentru a permite Iranului să dezvolte arme nucleare, Iranienii continuă să finanțeze organizația teroristă Hizballah, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian în Fășia Gaza, Liban și Siria - toate proxy-uri iraniene - cu scopul de a distruge Israelul.
Cu alte cuvinte, administrația Obama sprijinind Iranul, sabotează pe arabi și provoacă disensiuni.
Politica SUA "împarte și învingi", de asemenea, poate fi văzută în continuare în sprijinirea Turciei și Qataralui, amăndouă țări care sprijină Fratia Musulmana. Turcia și Qatar, cu toate acestea, nu fac altceva decăt să promoveze incitare și sprijin pentru organizațiile teroriste. Ambele țări au abandonat în totalitate interesul existențial real a națiunii arabe: lupta istorică împotriva Iranului.
Rolul Qatarului este înșelător. Sprijină și acceptă pe teritoriul său baze militare americane, în timp ce pe altă parte finanțează și susține grupul terorist ISIS, care lucrează împotriva Occidentului și împotriva regimurilor arabe moderate.
Cu toate acestea, Turcia, la fel susține ISIS - inamicul Vestului - chiar dacă Turcia este un membru NATO. Turcia, de asemenea, consumă eforturi excesive ca să/și păstreze controlul asupra Ciprului.
Mai presus de toate, ipocrizia Turciei este scandaloasă. Deși susține că are grijă de independență și sprijină drepturile omului în situația palestinienilor, Turcia, într-adevăr nu este altceva decât o țară radical islamistă, care neagă independența și drepturile omului, ale propriilor cetățeni kurzi.
Turcia, la fel ca multe alte țări, inclusiv țările 5 plus 1 care negociau cu Iranul, așteaptă ridicarea sancțiunilor asupra Iranului, astfel încât relațiile economice dubioase cu mullahii militari iranieni, în cele din urmă să fie acceptabile.
Turcia și Qatar acordă sprijin politic, de a promova speranța iluzorie a "întoarceri" palestinienilor, și finanțează reconstrucția capacităților militare ale Hamas, la fel și reconstrucția tunelurilor, prin care Hamas să-i răpească pe israelieni.
E o nebunie faptul că Statele Unite ajuta aceste țări, sub forma unei umbrele de ajutor militar. Nu numai SUA sprijină Iranul, de asemenea, Europa ar dori să vadă pe Hamas ca o ramură a Frăției Musulmane, deși este în detrimentul poporului palestinian.
Europa vrea să împuternicească Hamas în continuare, cu sprijin diplomatic și politic. Există zvonuri că ONU intenționează să acorde statutul de observator către Hamas în Adunarea Generală, așa cum a făcut cu Autoritatea Palestiniană.
Știm cu toții că problema palestiniană ar fi putut fi soluționată de mult, prin înființarea unui stat palestinian demilitarizat, alături de Israel, și oferind cetățenie la descendenți ai refugiaților palestinieni care trăiesc în statele arabe. Dar manipulările utilizate de europeni și americani au perpetuat în mod deliberat problema palestiniană, cu ajutorul tactici "polițistul bun - polițistul rău".
Europa și SUA ascund deliberat amenințările Hamas asupra Israelului, dar, de asemenea, și mai important, sabotează Autoritatea Palestiniană. Europa și Statele Unite ale Americii, ignoră total lovitura de stat planificată de Hamas împotriva liderului PA, Mahmoud Abbas, anul trecut, la fel și crimele de război ale Hamas din Fâșia Gaza, precum și tratamentul de nedescris asupra propriilor cetățeni din Gaza.
Doar cu un an în urmă Hamas ucidea propri cetățeni, fără a fi judecați de o instanță, și la fel le-a ordonat și obligat să fie carne de tun în conflictul cu Israelul, în beneficiul echipajelor de televiziune propagandiste internaționale, precum și așa zisul Paliwood.
Hamas a optat pentru ași utiliza toate resursele primite din donații pentru ași reconstrui tuneluri și capacitatea de război, mai degrabă decât să dezvolte afaceri, și să transforme Fâșia Gaza într-o Riviera arabă, așa cum sa întâmplat cu Dubai.
Eșecul Hamasului nu este din cauza lipsei de resurse, el vine de la o alegere deliberată de cum se folosesc resursele primite de la donatori. Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, operează împotriva Egiptului și a Israelului, nu numai din Fâșia Gaza, dar, de asemenea din Peninsula Sinai.
Prin urmare, situația de a permite Iranului, a ajunge la capacitatea de a obține arme nucleare, președintele Obama și Europa încurajează Frătia Musulmană și alte organizații teroriste islamiste, cum ar fi Statul islamic din Sinai, în defavoarea Israelului și Egiptului.
Iranul este pe un drum care, în scurt timp de ani va avea capacitatea de ași fabrica propriile arme nucleare, ar putea face apoi ca mai multe bombe și rachete balistice intercontinentale, capabile de a ajunge în marile orașe ale "Marelui Satana," Statele Unite ale Americii, numite direct de Iran.
Iranienii, în opoziția față de politica SUA, exploatează religios în cauza lui Allah pentru a promova Islamul. Cu toate acestea, Iranul nu mai deranjează cu asta, el spune adevărul: "Moarte Americii, moarte lui Israel".
În acest moment, putem trage concluzii din cea ce se întămplă în Orientul Mijlociu, nu este pur și simplu o întămplare, ci este cea ce a fost prezis prin profeți, precum Isaia, Daniel, Osea, Zaharia.... este timpul cănd toate aceste țări, de a lungul anilor au subjugat poporul evreu prin diferite procese de distrugere și ștergere a Israelului de pe fața pămantului, ași primesc răsplata după cum este scris: Cum ai făcut așa ți se va face,... săngele poporului evreu este răscumpărat, și aceste țări sunt cuprinse de o învălmășeală.
Deși se fac planuri mari contra Israelului de diferite puteri, aceste planuri ajung să fie de fapt nu altceva decăt o auto/distrugere, după cum se vede măcelul între musulmanii Sunni si cei Șiiți, o mare parte din energia arabilor este pierdută în războaie interne și prin alocarea necorespunzătoare a resurselor de confruntare inutile cu Israelul, chiar dacă mai multe state arabe în secret colaborarează cu Israelul.
Cănd se apără Israel de aceste PARIA Teroriști, toată lumea țipă, în special Europa, Europa tot le tine partea, în cauza cu așa zisul stat Palestina, o marcă total falsă, față de cea ce a promis Tatăl ceresc evreilor, Europa ași primește Binecuvăntarea cu acest dar meritat, Migrația Islamică, adică o Palestina servită pe tavă ...... Shalom Israel !!!

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)