Iranul, aliatul Siriei, a promis sprijin pentru cresterea terorismului împotriva Israelului
Delegațiile militare Siriene și Hizballah, au vizitat Teheranul in aceasta saptamana conform rapoartelor inteligenței și surselor militare, unde în decurs de trei zile de discuții, pana vineri 30 aprilie, ministrul sirian al Apărării, General Fahad Jassim al-Freij impreuna cu omologul său Iranian Hussein Dehghan, au aprobat campanii intense de teroare împotriva forțelor israeliene și civili israelieni în Golan, care urmează să fie executate de către teroriști.
Iranul a promis sprijin pentru aceasta campanie, și a promis să facă ca Gărzile Revoluționare și forțele șiite afgane prezente în Siria sa fie disponibile în cazul unui contraatac israelian, la fel a fost desemnată o "zonă deschisă" pentru a se oferi sprijin tuturor milițiilor teroriste dispuse să atace Israelul.
Aceasta zona se întinde de la Damasc la Golan, pe o distanță de 60 km de drum, la fel Hermon și Shebaa Farms. Serviciile de informații militare ale Siriei și Hizballah vor fi responsabile pentru coordonarea operațiunilor, și vor oferi arme și inteligență.
Conform planului aprobat în Teheran, Siria și Hizballah vor recruta noi miliții pentru aceasta campanie, precum și punerea în aplicare a grupărilor teroriste existente.Un astfel de cadru, a fost compus din sirieni druzi, în ultimele săptămâni.
Primul atac de duminica trecută, 26 aprilie - a fost o încercare de a planta o bombă în apropierea unei poziții israeliene la granița cu Golan - care a fost un eșec. Toti, cei patru atentatori sinucigași au fost uciși într-un atac aerian israelian, la fel și dispozitivul de detonare telecomandat.
Noul comandant al miliției druze, Samir Kuntar, este un nume familiar israelienilor, cunoscut ca ucigașul familiei Haran în Nahariya, și a doi ofițeri de poliție care au părăsit închisoarea în 2008, după ce au executat 36 de ani, intr-o o condamnare pe viață. Kuntar este un libanez druz, care a aderat în tinerețe la gruparea terorista Hizballah.
Sursele informeaza că președintele Sirian, Bashar Assad, a sugerat de multe ori crearea unei "mișcari de rezistență" siriano-palestiniene, special pentru a lua înapoi Golan, pe care Israelul la capturat în 1967, în timpul invaziei Siriene, și mai târziu anexat. Cu toate acestea, atacurile teroriste în Israel, au fost lăsate până acum în principal echipelor palestiniene, create ad hoc pentru operațiuni individuale.
Aceste grupuri, au fost de multe ori extrase din grupul de comandă al FPLP- sub comanda Generalului Ahmed Jibril, sau recrutați în tabăra de refugiați din Yarmuk, în Damasc. Dar acum, Assad și aliatul său Hizballah sunt angrenati într-o acțiune de escaladare masivă cu diferite tactici. Shalom Israel !!!

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)