ACESTEA SUNT IDEILE PRINCIPALE DIN CONSTITUTIA HAMASULUI:
- Israelul se va ridica si va ființa până când Islamul îl va elimina, așa cum i-a eliminat și predecesorii.
- Acest lucru nu se va întâmpla câtă vreme musulmanii nu se vor lupta cu evreii și nu-i vor ucide, câtă vreme evreii se vor ascunde în spatele stâncilor și copacilor.
- Nu există nicio soluție la problema palestiniană în afară de Jihad (RăzboiulSfânt). Inițiativele, propunerile și conferințele internaționale nu sunt decât o pierdere de timp, un exercițiu inutil.
- Statele arabe care înconjoară Israelul au obligația de a-și deschide granițele în fața luptătorilor jihadiști, a musulmanilor răspândiți pe tot Globul care luptă pentru cauza Hamas-ului, pentru întărirea poziției sale și pentru încurajarea Războiului său Sfânt..
- Jihadul este calea, iar moartea în numele lui Allah este credința cea mai sublimă.
- Orice încălcare a acestor porunci ale Islamului cu privire la Palestina este lipsită de temei și se va răsfrânge asupra vinovaților.
GAZA ESTE CONTROLATA DE HAMAS
Din 8 Iulie si pana in prezent au fost lansate din Gaza impotriva Statului Israel 1820 rachete. Media zilnica este 140 rachete. Ce tara ar accepta o astfel de realitate? Sub protectia internationala, cu sprijinul material din Iran, Qatar si alte tari din zona, cu suportul moral acordat de Turcia, teroristii palestinieni au construit sute de kilometrii de tuneluri prin care circula in drum spre punctele unde planuiesc sa conduca atentate impotriva cetatenilor israelieni. Care ar fi motivul pentru care Statul Israel sa ii lase pe acesti criminali sa continue sa dezvolte infrastructura pe care o utilizeaza in comiterea crimelor lor?
Tunelurile din Gaza
Asa arata tunelele sapate de teroristii palestinieni si care fac subiectul primelor actiuni terestre conduse de TZAHAL. Tunelele se intind distante care insumeaza sute de kilometrii si se intind pe toata suprafata Fasiei Gaza. Prin aceste tunele, construite cu materiale de constructii si cu echipamente funizate de Israel pentru constructii civile, teroristii palestinienii sunt aprovizionati, din Egip, cu armament si munitii. Tot prin aceste tunele sunt mutate dintr-un loc in altul rachetele care sunt lansate impotriva Israelului. Teroristii sapa astfel de tunele si sub zona tampon dintre Israel si Gaza incercand sa intre pe teritoriul israelian pentru a conduce atentate pe teritoriul Statului Israel.
sursa : http://www.israelunderfire.com/#!romanian/cb1r
Shalom Israel !!!

„Informația este eliberatoare”.
Kofi Annan, un fost secretar general al ONU, este cel care a rostit aceste cuvinte
înțelepte. Dar mai este oare
eliberatoare informația dacă e clădită pe minciună ? Mai înseamnă oare putere informația atunci
când ea ne conduce spre o lume a falselor aparențe? Mai este oare informația o armă benefică dacă
ea este utilizată ÎMPOTRIVA ta, cu scopul de a te face mai prost
informat ?
Palestinienii suferă în fiecare zi în Fâșia Gaza. În fiecare zi,
copiii lor sunt trimiși să joace fotbal pe terenuri sub care sunt îngropate
tone de muniție și rachete ? Săptămână de săptămână, celebrările lor
publice, nunțile, de exemplu, sunt întrerupte de membri Hamas, care îi
terorizează pe participanți.
Peste tot
sunt capcane cu explozivi destinate „inamicului israelian”, dar care sunt un
pericol permanent pentru viața și
siguranța unor copii și femei care nu au nicio vină. Acești civili trebuie
protejați. Regimul la care îi supune Hamas, iadul în care îi împing cei din Hamas este inacceptabil orice
criterii ai avea și trebuie să i se pună capăt acum.
Informațiile răspândite de Hamas sunt bazate pe numeroase
minciuni. De unde reiese acest
lucru ? Ei bine, s-au
făcut, în diferite țări, investigații ale căror rezultate dovedesc lipsa de
acuratețe a imaginilor și a altor informații distribuite de autoritățile Hamas.
Hamas a folosit și continuă să folosească
imagini ale masacrelor comise în Siria și în Libia, prezentându-le drept
dovezi a ceea ce se întâmplă acum în Gaza.
Oare nu au suferit destul sirienii și fără ca suferința lor să fie
utilizată în scopurile altora? Nu s-au confruntat oare libienii cu destulă
durere și tristețe, nu merită ei oare să li se arate respect și să nu fie
furați? Hamas nu face decât să scuipe pe suferințele sirienilor și
libienilor, să le submineze durerea și
să se folosească de ea în scop propriu. Hamas a folosit până și imagini cu
copii israelieni răniți, prezentându-le ca fiind imagini din Gaza.
Oamenii trag uneori concluzii pripite. Uneori uităm că trebuie
să ne limităm strict la fapte. Atunci când folosiți cuvinte provenite din
propaganda Hamas-ului, nu faceți decât să perpetuați minciuna. Atunci când
demonstrați pe străzile orașelor voastre, nu faceți decât să sprijiniți
terorismul. Atunci când condamnați Israelul, dați dovadă de un comportament
impulsiv.
Dar asta v-ați propus oare cu
adevărat? Nu, voi credeți în
adevăr ! Voi credeți în dreptul palestinienilor de a fi respectați în
suferința lor ! Voi credeți că
palestinienii trebuie eliberați de sub regimul Hamas, care îi oprimă zi de
zi !
Duceți
adevărata luptă, salvați-i pe cei
nevinovați de opresorul lor real, luptați pentru o lume mai bună. sursa : http://www.israelunderfire.com/#!romanian/cb1r
Shalom Israel !!!
Very interesting.
RăspundețiȘtergere