Prima minciuna : Nu mai avem nevoie de odihna Shabatului
Se poate ca Creatorul sa nu mai doreasca ca Creatia lui sa nu fie apreciata ?
Rămîne dar o odihnă ca cea de Shabbat pentru poporul lui YaHWeH. (Evrei 4:9)
Astazi multi Crestini spun ca nu mai e nevoie de odihna Shabatului,dar acest lucru nu e adevarat,deorece si corpul nostru are nevoie de odihna dupa cum ne spune verstetul 10,si chiar daca ar fi asa,Shabatul nu e bazat pe acest lucru deorece nici YHWH nu sa odihnit deorece era obosit, el nu oboseste,dar tocmai prin acest aspect YHWH intareste Shabatul prin aprecierea a cea ce a creat in cele 6 zile,iar Shabatul pentru noi nu este altceva decit a aprecia Creatorul.
Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S'a odihnit YHWH de lucrările Sale. (Evrei 4:10)
Shabatul a fost dat copiilor lui YHWH ca un dar,si prin aceasta ne spune versetul ca lui YHWH nui pare rau de darurile date si de chemarea facuta,pentru multi acst dar nu reprezinta altceva decit sa se joace cu el prin al pangarii dupa propriile satisfactii,astfel facanduse partasi de a arunca la gunoi acest dar si a se juca cu darul lui YHWH ,dupa cum este scris sa nu faci altuia ce nu ti place tie,tot asa si ei prin calcarea Shabatului fac cea ce nui place lui YHWH.
De ce multi zic ca al iubesc pe YHWH ,dar nu fac cea ce YHWH iubeste ?
Căci lui YHWH nu -I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. (Romani 11:29)
A doua minciuna : Yashua ne-a eliberat de Shabbat
De mult timp multi crestini sunt inselati prin minciuna ca Yashua nea eliberat de Shabbat,ca sa ne arate ca suntem liberi sau slobozi de Sabat,tot acest Concept nu este altceva decit lucratura lui Satan care se foloseste de multi Crestini care nu studiaza Scriptura de a aduce o Blasfemie si un Afront la adresa Creatorului,un Plan Ignorant conceput inca in ceruri atunci cind Satan si Ingerii lui au facut o rebeliune razvratinduse impotriva Creatorului,si aruncat pe pamant continua sa se foloseasca de acesti Razvratiti Slujitori ai sai care combat Shabatul prin al pangarii. Yashua ne spune clar ca el este YHWH al Shabatului,deci daca el e vesnic si neschimbator,a fost, este si va fi acelasi YHWH ,atunci la fel si Shabatul este valabil si azi.
Căci Fiul omului este YHWH şi al Sabatului.`` (Matei 12:8)
In realitate Yashua intareste Shabatul si explica clar ca in Shabat se poate face bine,si la fel ne arata care sunt aceste lucrari care sunt permise a se face in Shabbat.
Criticii sai veneau contra lui cu Traditiile proprii facute de oameni si nici intr-un caz facand parte din Porunci,Yashua vindeca in Shabbat,deorece a vindeca este o forma de a elibera de o durere si prin care intareste facerea de bine in ziua Shabatului,el Yashua nicidata nu nea rupt de Sabat si nici de Invataturile referitoare la Shabbat stiind foart bine caci Scriptura a fost scrisa si insuflata de Duhul Creatorului.
A treia minciuna : Yashua a anulat Sabatul implinind Scriptura
Yashua a zis :Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:17)
De ce Yashua ar anula Shabatul prin moartea si invierea sa ? Shabatul a fost dat inainte de a intra pacatul in lume,iar in noul Testament nu se vorbeste prea mult de el deorece Shabatul a fost schimbat,in anul 325 dupa moartea lui Yashua,pina la acea data nu era o alta zi de odihna.
A patra minciuna : Putem sa ne alegem orice alta zi pentru a ne face Sabatul nostru
Shabatul este ziua de odihna dupa 6 zile de lucru,Creatorul a incetat sa mai Creeze in ziua a Saptea,deci si noi trebuie sa incetam sa lucram in Shabbat,in acest timp de odihna avemposibilitatea de a aprecia cea ce Creatorul a Creat si in principal Ascultarea fata de el prin Implinirea Poruncii,daca Mantuitorul e Sfint atunci si Shabatul este Sfint,in timp ce respectam ziua Sfanta a lui YHWH, Shabatul,ne facem partasi Sfinteniei sale.
Singura zi Sfintita a Saptamanii de YHWH a fost Shabatul,deci daca el a stabilit aceasta zi atunci nimeni nu are puterea sa stabileasca o alta zi,dupa cum nici el Yashua nu a facuto, odihninduse in mormant in ziua Shabatului,daca el a sfintit Shabatul,nimeni nu poate Sfintii o alta zi, deorece Sfintirea nu depinde de noi.
Foarte multi care cred in Yashua cred ca pot Sfintii orice zi pe care o aleg,aceasta nu inseamna altceva decit Aroganta si Ignorarea fata de Creator,nu exista nici un loc in Biblie unde cineva sa facut singur Sfint,in afara de atunci cind Creatorul prin propriul sau cuvint Sfinteste,prin urmare nici o persona nu poate sa aleaga o alta zi ,prin care doreste sa-l slaveasca pe Creator,deorece singura zi Sfintita de YHWH este Shabatul zilei a Saptea a Saptamani,in consecinta Celebrarea in orice alta zi nu este altceva decit Aroganta,Ignoranta,Neascultare si prin asta ea devine nula in fata lui YHWH .
Putem enumera multe astfel de Minciuni ,prin care Satana incearca sa combata ziua lui YHWH al Shabatului,dar sa nu uitam ca in fata Creatorului nu avem sanse cu astfel de scuze si prin urmare cum ne spune Scriptura : ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!``.... Rămîne dar o odihnă ca cea de Shabbat pentru poporul lui YHWH....Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentruca nimeni să nu cadă în aceeaş pildă de neascultare...Căci Cuvîntul lui YHWH este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii. (Evrei 4)
Cum trebuie sa Praznuim Shabatul
Shabatul incepe la terminarea zilei a 6a seara cind apune Soarele si se termina Sambata seara dupa ce apune Soarele,dupa randuiala Mantuitorului privind o zi intreaga care incepe cu Noaptea (Intuneric)si se termina cu ziua (Lumina).
Sabatul a fost dat omului ca dar de odihna,si trebuie sa fie o zi de bucurie ,respectand pe Creator ,prin a participa la Adunare cu ceilalti Frati,in rugaciune,cantari spre Slava Creatorului,Studiul Scripturii,prin munca Spirituala de a ajuta pe semenii nostrii sa cunoasca mai bine Cuvantul lui YHWH,iar atunci cind sunt cazuri de urgente si nu pot fi lasate pe a doua zi este permis de a se face bine,de ex. A salva viata cuiva,sau a unui animal.
In...Shabbat...nu...avem...voie...sa...facem...munca...regulara...de...Serviciu(Constructii,Comert,Restaurant,Agricultura.....),nici sa ne distram satisfacand propriile pofte personale,cine respecta Shabatul trebuie sa faca totul ca sa nu munceasca in Shabbat ,cautand alternative impreuna cu colegii de munca,sau chiar de asi schimba serviciul,astfel dar daca sunt cazuri ca se lucreaza este nevoie de a se face face multa rugaciune si a lasa cat mai urgent aceasta calcare de Porunca stiind ca nu stim ce ne poate aduce ziua de maine si sa nu ne prinda nepregatiti intr-un fel sau altul.
Care este Recompensa pentru Respectarea Shabatului
Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Shabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Shabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe YHWH, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,atunci te vei putea desfăta în YHWH, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura lui YHWH a vorbit.`` (Isaía 58:13-14)
Sa vedem dar acest exemplu Biblic unde profetul Isaia confirma Shabatul zilei a Saptea ca ziua lui YHWH,si sa legam cu cea ce spune Psalmul 37:4:YHWH să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. (Ps 37:4)
Astfel dar ce inseamna a se desfata in YHWH, unica forma de a se desfata in YHWH este sa respectam Shabatul zilei a 7a,tocmai aici este Secretul in aceste exemple Biblice,astfel Recompensa este facuta de gura lui YHWH si ea este »Te va inalta pe inaltimile sale si te vei bucura de mostenirea facuta de Creator « Shalom Israel !!!
Referitor la minciunile Satalei de a combate shabatul sunt multe de spus,pentru ca ,traditia bisericeasca ,numita si crestina(denominatiunile ,bisericile de duminica)vin cu argumente impotriva pastratorilor sabatelor,dar se inseala!
RăspundețiȘtergereSa ne luptam dar lupta cea buna ,pastrand credinta care a fost data o data pentru todeauna!
Stim ca Yashuah nu a venit sa stearga legea sau profetii,acesta este dovedita in scripturi!
Mai stim ca Tora este sfanta dreapta si buna,este pentru todeauna,e vesnica.
Daca citim efeseni 2:12:Aduceti-va aminte ca in vremea aceea esrati fara Mashiah,fara drept de cetatenie in Israel,straini de legamintele,fagaduintei,fara nadejde si fara Elohim in lume....In conformitate cu ,,traditia crestina''acest pasaj biblic nu ar avea ce cauta in scripturile grecesti crestine ,deoarecele contrazic traditia si minciuna proprie.
Pentru ca Yashuah Ha Mashia nu a venit sa sterga Tora ( cum crede multimea )legea Lui Elohim!
Asta inseamana ca Rabi Shaul ar trebuii sa se contrazica ,ca si cum,pe o parte sa spuna:ca a venit sa stearga Legea,dar pe de alta parte ca noi ( care eram departe)suntem o parte din Israel si trebuie sa pastram legamintele.
Cum vine aceasta?
Aceste capitole sunt foarte rau intelese.
Sa citim putin si in coloseni,cu privire la umbra lucrurilor viitoare..si aici (multimea) este invatata eronat!
Coloseni 2:16,17:Nimeni dar sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura,sau cu privire la o zi de sarbatoare,cu privire la luna noua,sau cu privire la o zi de shabat,care sunt lucrurile viitoare,dar corpul(trupul) este al lui Mashiah.
Umbra lucrurilor viitoare!
Ce vrea sa insemne aceasta?
Ce spune traditia crestina ,din generatii in generatii cu privire la aceste lucruri?
Spune:Ca ziua Shabatului in conformitate cu alte Legi,deja Yashua le-a sters!
Asta spune traditia crestina (bisericile actuale,fara sarbatori sfinte).
Si nimeni sa nu te judece pentru a nu tine sarbatorile Lui Elohim!.....se intelege foarte rau aicea...este foarte gresit!
Ce vrea sa zica in mod normal Tora-Scriptura?
E totul contrar!
Defapt, lucrurile stau astfel:Cine a descoperit Tora-Scriptura,cuvantul adevarului,nimeni sa nu ne judece pe noi( care am descoperit),sa pazim ce Elohim ne-a dat prin legamintele Lui!
RăspundețiȘtergereDeci?
E invers!
Nimeni sa nu te critice pe tine ( care te-ai nascut din nou)pe mine,ca eu tin shabatul sau sarbatorile,o luna noua cum e Rosh Hodesh si celelante sarbatori de peste an.
Dar tot scriptura ne vine in ajutor,si cum zice ea?
Corpul ( trupul)este a lui Mashiah unde (noi am invatat)ca cine te judeca este corpul lui Yashuah.
El da,te poate judeca!
El poate sa-ti spuna:Fratele meu,nu tii shabatul?
Cum Elohim ti l-a dat prin Lege?
Fratele meu ,nu ai venit la sarbatoare?
Da,El corpul lui,te poate judeca!
Dar,o persoana care nu pazeste Legea-Tora Lui Elohim,o astfel de persoana nu te poate judeca,si nici sa te critice!
Si acolo unde scrie :,,Care sunt UMBRA lucrurilor viitoare''
Crestinismul spune:,,Vedeti...deja ,este o umbra,nu mai este valabila,vin lucruri mai bune!''
Nu!!
Se refera ca ACUM ,noi facem SARBATORILE Lui Yahveh ,caci nu este nici UMBRA ce trebuie sa VINA,dar trebuie sa pazim SARBATORILE!
Ei...spun ca deja este o umbra,e un intuneric,nu trebuie sa mentinem sarbatorile,legile Lui Elohim Tora.
Nu!!!
Adevarata intelegere ,este ca vin lucruri mai mari!
E ca noi ,care sarbatorim Shabatul cu rugaciune e doar umbra lucrurilor care trebuie sa vina!
Daca citim in Zaharia 14 :16-19,aceasta este cea ce trebuie sa invatam,printr-un studiu aprofundat si sa-L iubum pe Elohim a lui Israel.
Ce vrea sa spuna aceste versete?
In mileniu,cand Yashuah Ha Mashiah o sa imparateasca intre noi din Yerushalaym ,o sa sarbatoreasca sarbatorile,de exemplu cum este Sucot (Corturile) si cine nu face sarbatoarea Lui Yahveh o sa fie pedepsit.
Asta inseamana ,ca noi aici, trebuie sa stim ca sarbatorile nu s-au terminat ci ca Yashuah este Legea Lui Elohim.
Shalom!
Data sărbătorilor este stabilită încă din Leviticul 23:4 „Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte pe care le veţi vesti la vremurile lor hotărâte.” Vremurile hotărâte, adică zilele de închinare, toate sunt fixe în calendarul ceresc și prestabilite încă de pe vremea lui Moise.
RăspundețiȘtergereZiua de închinare săptămânală este ziua a saptea din săptămâna biblică. Săptămâna biblică nu are absolut nimic cu săptămâna păgână. Zilele biblice ale săptămânii creațiunii, și pe timpul lui Moise, apoi Hristos, au fost ziua întâi, a doua…a șasea=ziua pregătirii , și a șaptea. Nu purtau nume de zei și nu erau stabilite de calendarul păgân roman, solar. Era cu totul alt calendar, era calendar lunar-solar . Acest calendar are suport biblic. Este proiectat pe cer din ziua a 4-a a creațiunii, ca în Gen 1,14. În calendarul ceresc, ziua Lunii Noi dă „startul” la săptămâni, la lună și la an. La Dumnezeu este ordine desăvârșită. Zilele stau în săptămâni, săptămânile stau în luni și lunile în ani, anii în ani sabatici și jubiliari chiar în mileniu.( nu ca în calendarul roman actual unde anul nou începe uneori la mijlocul săptămânii, și luna astronomică s-a terminat dar calendarul mai are 5-6 zile).
Anul lunar era cu 10-11 zile mai scurt ca anul solar și se adăuga câte o lună a 13-a ( asta cădea la aproape 3 ani) ceea ce făcea să se regleze anul lunar la anul solar. Așa se face că lunile din calendarul cerului nu fug dintr-un sezon în altul. Și se știe este și sărbătoarea snopului de legănat legată de Paște. Prin sărbători Dumnezeu ne-a pus un fel de ceas divin. Sabatul Domnului este ziua a șaptea, nu sîmbăta, nici duminica, și cade pe fazele lunare. Totdeauna prima zi din lună este Ziua Lunii Noi ( nu face parte din săptămână Ezec 46.1), dar e zi de închinare, vezi Isaia 66,23 iar pe fazele lunii astronomice cad sabatele astfel: (am văzut1=Luna Nouă ) pe ziua a-8 = prima fază lunară=primul pătrar = , apoi în 15 luna plină= , în 22 ultimul pătrar = , și în 29 faza întunecată.
Nu credeți? Mergeți în Exod cap 16 și vedeți cum a căzut mana, era 15 =sabat= luna plină când Moise a zis mâine cade pâine din cer, apoi în ziua a șasea mana a căzut dublu=ziua pregătirii=ziua 21 , iar în 22=ziua a șaptea= sabatul= ultimul pătrar, Deci luna astronomică are, ziua 1=Luna nouă, apoi ziua de 8,15,22,29 sabate. Zilele de sabat cad în biblie în aceleași date din lună, sunt fixe. Dumnezeu ne spune „să ne aducem aminte, de ziua de odihnă”. Dacă vezi fazele lunare și le urmărești îți amintești dar dacă vezi doar zilele solare, ce să-ți amintești că sunt la fel, toate, dar dacă te uiți și la lună, ai ce vedea.
Voi posta și textile biblice ce pot susține sabate fixe în luna lunară adevărată, nu doar imaginară.
Data de 15 a luni Nisan este lună nouă și este și sabat, și este sabat mare ( Ioan 19,31) pentrucă se suprapune și prima zi a Azimilor. Dacă mergi la Ioan 19:31 „ De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, căci era ziua Pregătirii şi ziua aceea de Sabat era o zi mare, Iudeii au rugat pe Pilat …..” vedem că „ziua aceea de Sabat era o zi mare”, pentrucă era zi de azimi dar și de sabat săptămânal. Acest lucru nu poate fi neglijat, mai ales că versetul 42 accentuează acest lucru „Ioan 19:42 Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.” Ziua pregătirii iudeilor este clar că este ziua a șasea din săptămâna biblică. Și acum să repetăm 14 Nissan când se tăia mielul este și ziua când a fost omorât Mântuitorul, și este și ziua de pregătire pentru sabatul săptămânal. Acum logic, dacă 14 este ziua pregătirii atunci sabatul săptămânal este ziua a 15-a Nisan, și este la fel ca în Exod. Totul este la ziua „hotărâtă”, iar faptul că prima mană a căzut pe 16 luna a doua arată clar sabate lunare fixe în lună. Pe calendarul gregorian este imposibil să cadă sabatul trei luni la rând în aceleași zile din lună. Dar în exodul a căzut sabatul lunar tot pe 15, și în luna a treia, și deci logic, celelalte pe 8, 22 și 29.
RăspundețiȘtergereIată luna a treia consecutiv
A treia lună consecutivă de sabat în data de 15
Exodul 19:1 În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai.2 După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
Când au ieșit din Egipt? Am precizat la prima lună că în 15, prima zi de azimi, au ieșit din Egipt.
Numeri 33:3 Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor Egiptenilor,4 în timp ce Egiptenii îşi îngropau pe toţi întâii lor născuţi, pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui.5 Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărât la Sucot.
Estera 9:18„ Cei ce se aflau la Susa, s-au strâns în ziua a treisprezecea şi a patrusprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.”
Întâmplător s-o fi odihnit tot pe data de 15 a lunii??? Data de 15 a lunii lunare adevărate e zi de lună plină mereu.
Estera 8:9 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, Iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui şi Iudeilor după scrierea şi limba lor.
Ziua a 23-a era după sabatul din 22.
Deci Estera dovedește sabate pe zilele de 15 și 22, ceea ce este logic că erau și pe data de 8 și 29.
Ioan 12:1 Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. ” Ioan 12:1-8
Şase zile înainte de PAŞTE care este pe a 14-a zi a lunii Nisan. Din data de 14 scădem 6 zile: 14 – 6 = 8, deci ziua 8 a lunii ( Sabatul zilei a şaptea).
Deci, în conformitate cu Evanghelia lui Ioan, Isus a mers la Maria şi Marta în a 8-a zi a lunii – o zi de Sabat, în conformitate cu calendarul biblic.
La fel este sabat mare ziua a 15-a a lunii a 7-a mozaice, că se suprapune sabatul săptămânal cu prima zi din Sărbătoarea Corturilor.
Am văzut 3 luni la rând sabatul săptămânal a căut pe luna plină din 15 și am mai văut că 15 luna întâi și 15 luna a șapte este sabat săptămânal mereu. E posibil pe calendar solar, ca cel actual așa ceva???
Deci dragi creștini haideți la Biblie și la adevăr!!! Dumnezeu, Yahshua, este Creatorul și ceasornicul Lui este pe cer. Dumnezeu „să vă binecuvânteze”!
Din Lunaticii au eșit la interval...Ce vă făceați voi Luniști dacă nu se năștea John Keysler fondatorul acestei teori a calendarului lunar ? Pe lîngă asta vorbești de sărbătorile Domnului adică sărbătorile lui Baal. Voi închinători lui Baal =Domnul veniți și dați lecți despre calendar ți zile păgînești ..rușine vouă. După ce că încă nu v-ați debarasat de Idolatria Cristo-catolcă și aveți păgînismul pînă-n măduva oaselor...Vă inchinați la același drak numit Isus, la același demon numit Domnul apoi veniți să dați lecți de calendar ! rușine.
RăspundețiȘtergereToate explicațile date de tine aici sînt aiurea ..o teorie care să susțină erezia lui Keysler
Să nu spui că Domnul ți-a făcut de cunoscut prin studiu...domnul calculator și otrava Basilicului pe care o aveți în mintea voastră ne schimbată de Adevăr
Deci dragi creștini haideți la Biblie și la adevăr!!! Dumnezeu, Yahshua, este Creatorul și ceasornicul Lui este pe cer. Dumnezeu „să vă binecuvânteze”!
DEci tu ai dreptate într-o mînă tu de vapt te adresezi celor ces ca tine deci Cr-Tini
Adevărul nu-i în biblie ...toate biblile sînt corupte
Adevărul e în Sfintele Scripturi
Încă un lucru nu permit ca numele Yahshua so fie pus în rîndul Dumnezeilor
Creatorul nu este Dumnezeu ..Nebun și orb ...cum pui tu pe Creatorul Cel Veșnic in rindul Idolilor Psalm 96 v 5
5. Căci* dumnezeii popoarelor, toți sunt nişte idoli, dar** יהוה a creat cerurile.
*Ier. 10:11, 12. **Ps. 115:15; Isa. 42:5
Dacă ești un începător și te-au acaparat luniști cu minciunile lor...prietene caută adevărul Luniști sînt in ERUARE
Încă un lucru Anatema tuturor carturarilor care pun pe Ceatorul Cel Veșnic יהוה
îl pun în rîndul Dumnezeilor. יהוה nu este Dumnezeu EL este CREATORUL Cel VEȘNIC.
Ce o fi cu furia aceasta?
RăspundețiȘtergereAnonim25 decembrie 2013, 19:57
RăspundețiȘtergereCe o fi cu furia aceasta?
53. M-apucă o mînie* aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.
*Ezra 9:3
18. Mînia* lui יהוה (YAUE) se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui יהוה (YAUE) şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă Adevărul în nelegiuirea lor.
*Fap. 17:30; Efes. 5:6; Col. 3:6
Dacă nu poți înțelege nimic..Mai bine taci și pocăește-te.
Tu confunzi minia ta, cu minia lui YHVH.
RăspundețiȘtergereScopul meu este sa ma pocaiesc, dar cu sfatuitori ca tine ce stau cu barda in mina, o cam iei la fuga.
Romani 1:18, 24,26,28, explica ce este minia Celui Prea Inalt.
Dau aici un link bun de citit pentru furiosi:
RăspundețiȘtergerehttp://www.tertullian.org/fathers/chronography_of_354_06_calendar.htm
Hai, tot nu incerci sa potrivesti calendarul Yahudah pe cel roman!
RăspundețiȘtergereEu m-am debarasat de păgînism din anul 86 în'țelegi ...unde erai tu atunci? și tu-mi recomanzi Părinșii bisericești ..eu nu am nimic de aface cu buserica (Curva) sau cu liderii biserici.
RăspundețiȘtergereAdică ce ași putea primi ca sfat din partea unuia care spune că Creatorul YHWH este dumnezeu și aduce pe CEL VEȘNIC la valoarea idolilor.
Un mîncător de Anafură(pardon sedur) ca și Curva (biserica) de la unul care se consideră biserică . Barda e ceva prea moale dau cu toporul pentru că vă scaldați în păgînism și propovăduiți Lunismul..și vreți să se poarte cineva cu voi cu mănuși?
http://eliyah.com/lunarsabbath.html
Mai studiază și alceva decît Erezia lunistă
Dacă nu ști engleză folosește google că tot îl folosești la ebraică.
Plus nu vreau să am nimic de a face cu păgînii trinitari sau iudaizați peste noapte.
Mai citește ce a făcut Ezdra cînd a fost apucat de mînie împotriva păgînismului .
Voi luniști pentru că sînteți înglodați în păgînismil iudeo-creștin ..orice nu vine din Erezia voastră ...Filonică și Keysler-istă este anatema
Cred că stric orzul pe gîște..nare rost să-mi bat capul cu cei cu gîtul țapen.
Ba nici nu stii cit de mult ai de a face cu biserica curva, deoarece mergi dupa calendarul ei.
ȘtergereIa explica-mi inteleptule! De ce tii Simbata de la apus la apus, daca calendarul dupa care mergi are hotarele zilei de la miez de noapte la miez de noapte!
Nu vezi cita orbire exista la oameni?
Ei se lauda ca sunt grozavi pazitori ai zilelor sfinte, dar dupa calendarul pe care il urmeaza tin de la apus pina la miezul noptii a zilei de Vineri, iar Simbata termina asa zisul Sabat mai repede.
Dar cred ca nici acest argument nu te va ajuta, chiar daca realizezi ca de fapt va calauziti dupa doua calendare: cel Biblic, pentru ca va orientati de la apus la apus si cel pagin/gregorian, pentru ca mergeti dupa saptamina pagina.
Fii fericit.
Esti prea amarnic si foarte dur in exprimare.
RăspundețiȘtergereCum poti sa zici ca iL iubesti pe Yahveh pe care nu-L vezi, daca nu iubesti pe aproapele tau?
Eu am intrebat sincer si Cel ce cerceteaza inima si rarunchii cunoaste inima fiecaruia, atit a mea cit si a ta, asa ca nu duc grija si nu ma preocupa cu nimic gindul de a judeca pe cineva.
Am spus ca chiar continuatorii celor ce au formulat si intocmit actualul calendar, recunosc pe ce schelet calendaristic l-au intocmit pe cel de astazi.
Din cite am inteles si eu, fie ca vrem s-au nu, urmeaza sa fie introdus un nou calendar mondial, pentru ca au trecut deja 431 ani de la ultima reforma calendaristica, iar dupa 400 de ani se produc deja anumite perturbatii in sistemul de masurare a timpului si nu mai corespunde cu realitatea astronomica.
De aceia vor fi nevoiti sa faca aceasta schimbare si cel mai propice moment pentru ei va fi 1 Ianuarie 2017 cind anul lumesc va incepe intr-o zi de duminica.
Problema este ca ceia ce se intimpla, se intimpla din cauza ca nu mai este folosit calendarul real ce rezulta din Torah, cu incepere a anului in luna Abib corelat dupa recolta de orz si altele.
Nu stiu cine este Filon si Kesler si nici nu ma intereseaza.
Daca ai fi si tu mai uman in dialog, cred ca nu ti-ai bate capul degeaba.
Asa se invata despre Adevar, cu parul?
Șaul a spus ce vreți să vin la voi cu NUEAUA ...eu ași folosi parul cum bine zici...Mă îndoesc că nu ști cine e FILO Yudeul (Păgînizatul) sau John Keysler...Dacă cu adevărat nu ști ..sînt cei ce au promulgat doctrina ce cu drag o practici ..deci calendarul lunar(după fazele luni)
RăspundețiȘtergereÎn ceia ce privește Exodul 40 v 1 și 17 ...cum văd luniști asta ...A poruncit YHWH (YHVH) să se lucreze în zi de Șabat?? dacă prima zi este Șabat.
Știu și eu despre cuvântul Dumnezeu, că este un zeu, și numele adevărat este YHWH, dar dacă spui unor oameni care nu știu acest lucru e mai dificil, de aceea am păstrat acest nume.
RăspundețiȘtergereDar voi dacă sunteți așa savanți în ale Scripturii, cum de nu vorbiți mai frumos (mă refer la Silvanus). Nimic din ce se discută aici nu are valoare dacă nu e respect. Exprimarea aceea de a judeca de sus pe Filon sau Keysler nu vine din om pocăit. Mântuitorul nu și-a permis să-l judece pe Satana (Zechariah 3:2 ) și nici Arhanghelul Mihail (Iuda 1:9), dar Silvanus aeste deja judecător. Nu pe noi ne judeci, ci pe YHWH, că el a pus ceasul pe cer. De ce să fim lunatici (altă judecată). Ce tu ești „solarist” dacă te ghidezi după calendar solar? Dar nici solar nu e că ziua începe la mijlocul nopții când nici soare nu este. Gen 1:14 spune clar că luminătorii arată, sunt semne pentru zile, dar se referă în special la zile numite de Creator, folosește cuvântul „ moed” care nu e o „vreme ”obișnuită. Moed =H4150, nu-l vei găsi la toate cuvintele ce desemnează vremea din Scriptură, ci doar la unele, și e legat de închinare.
Corespondent grec a cuvântului H4150 mô‛êd este G2540, καιρός = Kairos
Romani 5:6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită G2540 a murit pentru cei nelegiuiţi.
Vremea cuvenită a morții lui Hristos era un echivalent grec a lui„moed” din Vechiul Testament. Mântuitorul a murit la „moed”, după cum a fost profetizat.
Dar de când ne arată Luna și aștrii cerești timpul „moed”?
Exodul 13:10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă H4150, din an în an.Exodul 13: 10 H8104
Este foarte important aici că se referă la ieșirea din Egipt, deci la Paști, și vom vedea pe parcurs că această poruncă este 15 Nissan, care e și sabat săptămânal (Deut 5:12-15 corelat cu Num 33:3).
Faptele Apostolilor 17:26 „ El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri (G2540) şi a pus anumite hotare locuinţei lor,” - deci de la creațiune YHWH (Dumnezeu) ne-a setat timpul și zilele de „moed” care sunt zile sfinte, setate de la creațiune, de către Creator.
Ieremia 8:7 Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea (moed = H 4150) pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte legea Domnului!”
Dar voi ați pus semnele voastre drept semne a calendarului și a sărbătorilor (Psalms 74:4 ).
Dacă vrem să avem parte de împărăția cerurilor trebuie să ne înreptăm comportamentul după etalon, ceea ce nu se poate decât prin puterea Celui Prea Înalt.
Frate moderator cum ramine cu comentariul lui < anonim> cu privire la calendar , adevaratul sabat , etc inca nu ati oferit nici un comentariu . Va rog faceti un comentariu ca subiect principal cu titlu semnificativ pentru ca si ceilalti sa inteleaga adevarul .
RăspundețiȘtergereEl a dovedit cu ce sta scris , iar daca spune bine atunci trebuie sa primim iar sa nu acuzam fara motiv intemeiat ca astfel ne facem vinovati judecind fara dovezi scripturistice . Berahot
Acel Anonim nu face comentarii, ci pur și simplu răspăndește o doctrină demonică a așa zisului Sabat lunar, astfel dar nu voi permite pe acest blog o astfel de doctrină care ca și multe altele duc oameni în rătăcire...
Ștergere