Israelul îşi comemorează eroii de Ziua Amintirii


Israelul îşi comemorează eroii de Ziua Amintirii


 În ajunul celebrării Zilei Naţionale a Israelului, sirenele au răsunat pe întregul cuprinsul acestui stat în amintirea celor 22.993 de militari, poliţişti şi agenţi căzuţi la datorie, dar şi a civililor victime ale terorismului, relatează agenţia EFE.

La fel ca în fiecare an, oamenii aflaţi pe stradă s-au oprit la ora locală 11:00 şi unii au înclinat capul în semn de respect, în timp ce şoferii au oprit autovehiculele. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi marţi seară, la ora locală 20:00, când sirenele au răsunat timp de un minut, marcând astfel începutul comemorării, numită în limba ebraică'Yom Hazicaron' (Ziua Amintirii).

Se aşteaptă ca circa un milion de persoane, a opta parte din populaţia Israelului, să fie prezentă în cursul zilei, într-unul din cele 43 de cimitire militare pentru a aduce un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa pentru cauza naţională.

În ultimul an s-au adăugat încă 126 de nume pe lista soldaţilor morţi în misiune, majoritatea în circumstanţe străine de conflictul din regiune, a anunţat armata israeliană, care nu face distincţie între soldaţii morţi în confruntări armate şi cei care şi-au pierdut viaţa în accidente sau în urma unor boli.

În dosarele armatei sau ale miliţiilor evreieşti, formaţiuni existente înaintea creării statului Israel, statistica celor decedaţi începe odată cu anul 1860, când au fost construite primele aşezăminte evreieşti în afara zidurilor fortificate ale Ierusalimului.

'Yom Hazicaron' este una dintre zilele cele mai solemne din calendarul evreiesc, alături de Ziua Holocaustului, comemorată săptămâna trecută. Principala ceremonie a avut loc azi-dimineaţă la cimitirul militar Monte Herzl din Ierusalim, la care au participat principalele autorităţi civile şi militare, printre care şi premierul Benjamin Netanyahu.

'Ziua Amintirii' precede întotdeauna 'Ziua Independenţei', care este stabilită conform calendarului ebraic. După calendarul gregorian, Israelul şi-a declarat independenţa pe data de 14 Mai 1948, ceea ce în calendarul evreiesc corespunde în acest an datei de 26 aprilie.

Ziua Independenţei va începe în această după-amiază cu ridicarea drapelului Statului evreu pe muntele Herzl din Ierusalim şi aprinderea a două focuri ce reprezintă triburile biblice ale Israelului.

La fel ca în fiecare an, în aceste zile armata a blocat accesul palestinienilor din Cisiordania pe teritoriul Israelului.         Sursa AGERPRES

Comentarii