Israel

Loading...

joi, 14 mai 2015

Vaticanul va semna un acord cu Palestina, Israelul se declară dezamăgit

Vaticanul va semna un acord cu Palestina, Israelul se declară dezamăgit

Vaticanul a anunțat miercuri că a încheiat negocierile cu oficialii palestinieni cu privire la tratatul care ar recunoaște efectiv Palestina ca stat, transmit DPA și EFE.
Foto: (c) Max Rossi / REUTERS
Papa Francisc s-a referit la 'statul Palestina' în timpul vizitei de anul trecut la locurile sfinte ale creștinismului, dar la nivel oficial Vaticanul încă întreține relații diplomatice cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a menționat că sâmbătă (16 mai) Papa îl va primi în audiență pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, cu o zi înaintea canonizării primilor doi sfinți de limbă arabă din Biserica Catolică.
Potrivit EFE, acordul, care va fi încheiat în ''viitorul apropiat'', va viza ''aspecte esențiale ale vieții și activității Bisericii Catolice în Palestina'', relevă un comunicat de presă la Vaticanului.
Întrebat care este diferența dintre acordul încheiat în anul 2000 cu OEP și cel actual, subsecretarul de stat al Vaticanului pentru relații cu statele, Antoine Camilleri, a invocat adoptarea pe 29 noiembrie 2012 a unei rezoluții a ONU ce recunoaște Palestina ca stat observator nemembru al Națiunilor Unite.
Israelul a reacționat la scurt timp după anunțul de miercuri al Vaticanului, declarând că decizia acestuia de a semna un tratat cu Autoritatea Palestiniană prin care se recunoaște efectiv statul Palestina este ''dezamăgitoare''.
''Suntem dezamăgiți de decizia Vaticanului și credem că ea nu va ajuta la readucerea palestinienilor la masa negocierilor'' de pace, a declarat Emmanuel Nahshon, purtător de cuvânt al diplomației israeliene.
sursa ... AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahveh au vorbit adesea unul cu altul; Yahveh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahveh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)

A apărut o eroare în acest obiect gadget
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...