Adevărul despre moartea lui Yahshua

În ce zi a murit HaMashiya Yahshua ?
Pe 14 Abib(Nissan)  in conformitate cu legea: În luna întîia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele lui Yahweh. Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea lui Yahweh; şapte zile să mîncaţi azimi.În ziua întîia, să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.(Levític 23:5-7)

Potrivit Levitic, mielul pascal trebuia să moară pe 14 Abib(Nissan)  care este prima luna, iar a doua zi după data de 14 a fost o sărbătoare solemnă, de exemplu, la data de 15 a acestei luni fiind un Shabbat (Praznicul Azimelor).

Yahshua, ca adevărat Miel pascal sacrificat, a murit pe data de 14 Nisan, care este luna 1a –Abib(Nissan). Acest lucru ne asigură că a doua zi după moartea lui a fost un Shabbat (Sarbatoare), ceea ce sa întâmplat pe data de 15 a lunii Abib(Nissan).

În Israel, expresia de sarbatoare solemnă este Shabbat și semnifică odihnă. Acest cuvânt este folosit nu numai pentru a șaptea zi dupa cum presupun unii, dar si pentru orice festivitate instituita de Creator în Sfintele Scripturi.

Aceste Shabbate(Sarbatori) trebuie să fie un statut pentru totdeauna :
Aceasta să vă fie o lege vecinică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.(Levític 16:29)

În acest text din Levitic se poate observa un Shabbat ( odihnă , sarbatoare ), stabilita de Eternul pe data de 10. a lunii a 7a - indiferent de ce zi a săptămânii, întotdeauna 10 Tishrei va fi un Shabbat de Yom Kippur (Ziua Ispășirii).

Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său, şi să păzească Shabbatele Mele. Eu sînt Yahweh, Eylohim al vostru.(Levític 19:3)

Cuvântul utilizat “Shabbatele” este plural și înseamnă literal zilele de sârbătoare si ne vorbeste de mai multe sărbători solemne.

Erev Shabbat - Ziua pregătirii

Cînd s'a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Shabbatului. -a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Eylohim. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Yahshua. (Marcu 15:42-43)

Unii cred că Yahshua a murit intro zi de vineri, deoarece Scriptura indică moartea sa la o zi de pregătire. Acest raționament ar fi corect dacă nu ar fi existat alte Shabbate după cum am văzut.

În plus față de Shabbatul săptămânal (Sambata), poporul lui Yahweh sărbătorește si celelalte Shabbate: Shabbatul Paștele (Pesah) Shabbatul Azime(HaMatzah) - Shabbatul Cincizecimii (Shavuot) Shabbatul Trambite(Yom Teruah) - Shabbatul Ispășirii (Yom Kippur) - Shabbatul  Corturilor (Sukkot). Pentru fiecare Shabbat, ziua anterioară Shabbatului se numește Erev Shabbat care este ziua de pregătire.

Marele Shabbat - Shabbat Hagadol

De frică să nu rămînă trupurile pe lemn în timpul Shabbatului, - căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Shabbat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe lemn. (Ioan 19:31)

Unii spun că motivul pentru care evreii al numesc Marele Shabbat - Shabbat Hagadol din cauza ca au fost două Shabbate (Shabbatul saptamanal + Sarbatoarea Paste&Azime) în aceeași zi. Cu toate acestea, acest lucru nu este adevărat. Niciodată un evreu nu a folosit această expresie pentru doua Shabbate sarbatorite într-o zi.

Contestă orice pastor pentru a arăta baza literaturi evreiesti si nu cea Greco/Romana. Chiar și în zilele noastre în fiecare an, numim Pastele ca Shabbat Hagadol " Shabbatul Mare ", Nu pentru pluralitatea sa, dar pentru importanta zilei, care acționează ca si sarbatoarea eliberarii noastre din Egipt, respectiv din lume.

Aceasta eliberare a poporului YsraEl, înrobit timp de 400 de ani, în memoriam a acestui eveniment, evreii au cerut eliberarea unui deținut: " Și trebuia să elibereze un  întemniţat la aceasta sărbătoare”.

La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat. Ei au strigat cu toţii într'un glas: ,,La moarte cu omul (Yahshua HaMashiya)acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!`` (Luca 23:17-18)

Au căzut două shabbate în aceeași zi ?

Cartea lui Marcu arată că femeile au cumpărat pregătirile pentru îmbălsămarea trupului lui Yahshua - după Shabbat (dupa Shabatul Sarbatoarea Paste & Azime)După ce a trecut ziua Shabbatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Yahshua. (Marcu 16:1)

În acest verset vedem că femeile au cumpărat ingredientele după Shabbat. In relatarea lui Luca, afirmă categoric că femeile au facut în primul rând pregătirea și abia apoi s-au odihnit în Shabbatul saptamanal conform Poruncii - (inainte de Shabatul saptamanal)Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Shabbatului. Femeile, cari veniseră cu Yahshua din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Yahshua în el, Apoi, în ziua Shabbatului, s'au odihnit, conform Poruncii. (Luca 23:54-55,56)

Nota: In traducerea Cornilescu apare un pasaj adaugat si anume : au însoţit pe Iosif, cea ce induce ca ziua mortii lui Yahshua este vinerea deorece Iosif a fost omul care a cerut trupul ca sa-l ingroape.Mentionez ca in traducerile secolului intai nu apare acest pasaj cu Iosif….Deasemenea in traducerea Cornilescu a fost substituit cuvantul Porunca cu cuvantul Lege.

Înainte sau după sâmbătă ?

Pentru a ieși din contradicție trebuie să înțelegem că au fost două shabbate, drept unul urmat de altul.

Care este ziua desemnată de către profeția lui Daniel ?

El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, (Daniel 9:27)

Nu este nici o îndoială că această săptămână este profetică și ca reprezinta o perioadă de șapte ani. Dar textul este si literal și a reprezentat si șapte zile. Luca a relatat faptul ca ultima săptămână a lui Yahshua a fost importanta.

Yahshua a început această alianță intro zi de sâmbătă pe terminate si a terminat-o tot intr-o sâmbătă, prin învierea Sa din morți : " Yahshua învăţa pe norod într'o sinagogă în ziua Sabatului.(Luca 13:10)

Versetele 31,32,33 : În aceeaş zi (sâmbătă), au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare. ,,Duceţi-vă``, le -a răspuns El: ,,şi spuneţi vulpii aceleia: Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîne, iar a treia zi voi isprăvi. Dar trebuie să umblu astăzi, mîine şi poimîine, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim.(Luca 13:31-33)

Cu alte cuvinte, Yahshua a murit la data prevăzută de profeția din Daniel " la mijlocul săptămânii " știind că va face un legământ cu mulți timp de o săptămână, a trimis vorbă lui Irod: ,,Duceţi-vă``, le -a răspuns El, ,,şi spuneţi vulpii aceleia: ,Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîine, iar a treia zi voi isprăvi. 

Dar trebuie să umblu astăzi, mîine şi poimîine, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim.Yahshua a confirmat acest pact inainte de arestarea sa, a confirmat acest legământ cu un pahar de vin!

Căci am primit dela Yahweh ce v'am învăţat; şi anume că, Stapanul Yahshua, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne. Şi, după ce a mulţămit lui Elohim, a frînt -o, şi a zis: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.``,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.``(1 Corínteni 11:23-25)

Vezi cum menora cu șapte brate ilustrează acest lucru. Numerele din ebraică pe partea de sus a menorei sunt foarte importante, deoarece numărul 4 este descris de litera ebraică Dalet, ceea ce înseamnă, de asemenea, usa sau poarta.

Oare este o coincidență faptul că numărul 4 din această conotație în ebraică este plasat in centrul menorei?

Ultima saptamana - Zilele lui Yahshua până la înviere

– Ziua a 6ª a pregatirii (Vineri) - 9 Abib(Nissan) - de dinaintea morții:

Cu şase zile înainte de Paşte, Yahshua a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi.(Ioan 12:1)

Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. (Ioan 12:18)

Yahshua umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd pe norod, şi călătorind spre Ierusalim.(Luca 13:22)

– Shabbat, ziua a 7ª .(Sambata) - 10 Abib(Nissan) - de dinaintea morții:

Yahshua învăţa pe norod într'o sinagogă în ziua Shabbatului.(Luca 13:10)

În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: ,,Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.``(Luca 13:31)

Într'o zi de Shabbat, Yahshua a intrat în casa unuia din fruntaşii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape.(Luca 14:1)

 - Prima zi din săptămână (Duminica) – 11 Abib(Nissan)  - de dinaintea morții :

Cînd au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Yahshua. ( Matei 20:29 ; 21:1-11 ) : în dimineața zilei de prima zi a săptămânii, Yahshua sa alăturat la o caravană de pelerini din regiunea Perea , dincolo de Iordan, și a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș. În aceeași zi, a rasturnat mesele schimbătorilor de bani din templu.( Luca 19:45,46 ), ( Marcu 11:11 ) ( Luca 13:31-33) .

A 2a zi a saptamanii (Luni) – 12 Abib(Nissan) - de dinaintea morții :

Dupăce a isprăvit Yahshua toate cuvîntările acestea, a zis ucenicilor Săi: ,,Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!``(Matei 26:1-2)

 – A 3a zi a saptamanii (Marti) – 13 Abib(Nissan)  - de dinaintea morții :

Yahshua le -a zis: ,,În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: ,Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.`(Marcu 14:27)

 – A 4a zi a saptamanii (Miercuri) ziua Pregatirii – 14 Abib(Nissan) - ziua morții lui Yahshua: 

- Prima straja de seara = la începutul nopti (de la apus de soare pana la 21.00 p.m.).... Cînd a sosit ceasul, Yahshua a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.El le -a zis: ,,Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;(Luca 22:14-15)

- A doua straja de noapte  = straja de la miezul noptii (21.00 - 00.00)
Atunci Yahshua a venit cu ei într'un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: ,,Şedeţi aici pînă Mă voi duce colo să Mă rog.``(Matei 26:36)

Apoi a venit la ucenici, i -a găsit dormind, şi a zis lui Petru: ,,Ce, un ceas n'aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!(Matei 26:40)

S'a depărtat a doua oară, şi S'a rugat, zicînd: ,,Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să -l beau, facă-se voia Ta!``S'a întors iarăş la ucenici, şi i -a găsit dormind; pentrucă li se îngreuiaseră ochii de somn.(Matei 26:42-43)

I-a lăsat din nou, S'a depărtat, şi S'a rugat a treia oară, zicînd aceleaşi cuvinte.(Matei 26:44)

- La miezul nopții 

au venit "Gărzile Templului" pentru al aresta pe HaMashiya
Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul.``(Matei 26:46)

- A treia straja a noptii = (00.00 - 03.00)

Ceice au prins pe Yahshua, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrînii.(Matei 26:57)

- A patra strajă a noptii = (03.00 – 06.00)

Oamenii, cari păzeau pe Yahshua, Îl batjocoreau şi -L băteau.L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi -L întrebau, zicînd: ,,Prooroceşte, cine Te -a lovit?``(Luca 22:63-64)

- In zorii zilei 

Cînd s'a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s'au adunat împreună, şi au adus pe Yahshua în Soborul lor.(Luca 22:66)

Au adus pe Yahshua dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n'au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele. (Ioan 18:28)

- A treia oră a zilei : 

Cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea.(Marcu 15:25)

- De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea : 

Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!``(Ioan 19:14)

Şi în ceasul al nouălea, Yahshua a strigat cu glas tare: ,,Eloi, Eloi, lama sabactani`` care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Elohim al Meu, Elohim al Meu, pentruce M'ai părăsit?``(Marcu 15:34)

Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Yahshua.El s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Yahshua. Pilat a poruncit să i -l dea.Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într'o pînză curată de in, şi l -a pus într'un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat.(Matei 27:57-60)

De frică să nu rămînă trupurile pe lemn în timpul Shabbatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Shabbat era o zi mare – (" Shabbat Hagadol " - Marele Shabbat)  (Ioan 19:31)

- De aici începe "trei zile și trei nopți" .
- A 5a zi a saptamanii (Joi) – 15 Abib(Nissan) - Shabbatul Azime (HaMatzah)
Prima zi in mormant  - " Shabbat Hagadol " - Marele Shabbat

A doua zi, care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s'au dus împreună la Pilat,(Matei 27:62)

- A 6a zi a saptamanii (Vineri) – 16 Abib(Nissan)
A doua zi in mormant

- A 7a zi a saptamanii – (Sambata-Shabbatul saptamanal) – 17 Abib(Nissan)
A treia zi in mormant - ziua învierii

Inspre sfîrşit de Shabbat. ( Matei 28:1 ). Scriptura editia Numele Sfinte

- Matityahu (Matei) înregistreaza " Inspre sfîrşit de Shabbat – inainte de încheierea Shabbatului “. Este important de remarcat faptul că ziua ebraică se termină la apus de soare. 

Prin urmare, este clar că Yahshua a inviat sămbătă inainte de apus de soare, nu duminica dimineata, așa cum am fost învățati de mulți. Învierea lui Yahshua a fost sâmbătă, exact în momentul când se finalizau cele trei zile și trei nopți - în inima pământului - a fost pus inainte de apus de soare (Miercuri) ziua Pregatirii – 14 Abib(Nissan), si tot inainte de apus de soare (Sambata) 17 Abib(Nissan), se implinesc trei zile si trei nopti in inima pamantului.

Un alt aspect referitor la trei zile putem vedea in vorbele lui Yahshua: ,,Tu, care strici Templul, şi -l zideşti la loc în trei zile, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi! (Matei 27:40)

Semnul prorocului Iona

Yahweh a trimes un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pîntecele peştelui trei zile şi trei nopţi.(Iona 1:17)

Yahshua a spus : Drept răspuns, El le -a zis: ,,Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona.Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului.(Matei 12:39-40)

O contradicție în Cornilescu privind aspectul cu ucenicii pe drumul spre Emaus:
În ziua întîi a săptămînii femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. (Luca 24:1)

În aceeaşi zi iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întîmplase.

Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osîndit la moarte, şi L-au răstignit?`` Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi au trecut trei zile de cînd s'au întîmplat aceste lucruri. (Luca 24:13-21) v.21 corectat in Scripura editia Numele Sfinte dupa manuscrisele sec.1 .

In versiunea Cornilescu acest verset 21 “astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri “ este tradus gresit sau intentionat tendentios.

" Și iată că, trei zile au trecut de când aceste lucruri au avut loc ... " ( Peshitta siriacă Versiune ). Notă : Această versiune este considerată cea mai veche din lume, înainte de orice text grecesc.

Alte versiuni ale Scripturilor ebraice din sec.1. clarifica moartea si invierea lui Yahshua, dar marea majoritate indoctrinata dupa scrierile Grecesti nu le acceptă, chiar dacă acestea dovedesc multe Argumente …. Așa că am decis să includ mai multe din alte versiuni, care, fără îndoială, sunt o consolidare a Adevaruui.

Nici una dintre aceste versiuni nu scriu că " duminică " a fost a treia zi, astfel se schimbă cu siguranță situația privind Duminica Invierii, care in mod voit a fost indusa prin falsuri in traducere a Scripturilor, pentru a face ca ziua inchinarii sa devina Duminica.

Yahshua și-a îndeplinit promisiunea. Acesta a stat trei zile și trei nopți în inima pământului. Promisiunea este ferma și Adevarul biruieste. Shalom Israel !!!

Comentarii

  1. Deși am scris un coment la aceasta ...nu știu ce sa întîmplat ...Revin cu precizări
    1- Yașua este JERTFĂ PENTRU PĂCAT(Kippur)...Nare nimic de a face cu pesach (trecerea peste)
    2 - 3 zile și trei nopți este exact 3zile și 3 nopți...ce e greu de înțeles ...Acesta este semnul Mașianic..Dacă acesta nu se împlinea Yașua nu era Mașia.
    3- Problema problemelor 14 abbib NU ESTE SARBATOARE 15 este Sarbatoare..a fost numită în unele scripturi în traducerea Cornilescu sarbatoarea paștelor ca să scoată în evidență Estet =paștele catolico-ortodox. YHWH n-a numit 14 abbib nici unde sarbatoare
    4- După biblia coruptă Cornilescu ...Luca 22 v 7-8. Yașua a trimis în zi de Sarbatoare pe Kifa și pe Yochanan să pregătească paștele ...deci după această biblie CORUPTĂ în ziua de 15 abbib cînd e Sarbatoarea Azimilor ,Yașua era viu și a poruncit celor doi să pregătească paștele.HM HM HM. e prea catolică ca să fie adevărat!
    5- Dacă vorbești de paști...Nebuni și orbi le-a răspuns Yașua ..deci dacă vorbești de paști de ce nu citești paștele original poruncit de YHWH în Lege (Exod 12) de ce vi cu aberați catolico-ortodoxe ...Cu ANAFURA cristo-păgînă și spui că acesta e paști!
    Crezi tu că Anafura = azima(pînea) și Vinul (mustul) pe care-l mănînci tu la începutil lui 14 abbib e ce a poruncit YHWH??????...Yahweh a poruncit Yed ,Miel azime și verdețuri amare
    Ce faci tu????..Mergi la fel ca cristo-păgîni??? și mai spui că ești mesianic?
    6- Yașua a fost țintuit pe lemn în ziua de 14 abbib la al 3 lea ceas din zi (mark 15 v 25 )
    A fost în fața lui Pilat în ziua de 13 abbib la ceasul al 6 lea.
    Noaptea din tre 13 și 14 abbib a petrecut-o în temniță ( Isaia 53 v8 ) ( nu în corupția cornilescu)
    7-Învierea lui Yașua a fost exact pe vremea cînd și-a dat duhul deci ceasul al 9 lea. ..deci la sfîrșitul zilei șabatului.
    Pot să dovedesc oricui că ce țin toți sîmbatari și mesianici e Minciuna lui Ha Șatan.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un alt lucru omis de mulți ...de marea majoritate . După Daniel cap 9 Unsul va fi stîrpit după 62 de saptămîni...Prințul care va veni și va face legămînt timp de o saptămînă...și va rupe legămîntul la jumătatea săptămîni , acest print nu este Unsul, ci cu totul altcineva.
    Încetarea jertfei necurmate numeri 28 v1-8 .Această jertfă necurmată a încetat la darîmarea templului cînd nu mai era Altar și preoție care să o aducă...istoric sa întîmplat în anul 70 Ec.
    Atunci cum putem noi dovedi că Yașua a fost țintuit pe lemn la mijlocul saptămîni?
    in ziua raportată la mercuri (calendarul Gregorian). Și nu vineri cum tradițional se ține?
    Semnul lui Iona! este răspunsul.
    Mat 12 v 39-40.
    Yașua a avut ultima cină (mîncare de seară) cu ucenici săi în data de 13 abbib la început: în aceiași noapte a fost vîndut arestat și purtat de Anna la Caiapha. În perioada luminoază azilei 13 abbib Yașua a stat în judecata lui Pilat la ceasul al 6 lea. ioan 19 v 14.
    după care a suferit batjocuri și bătăi.
    Noaptea din 13 spre 14 abbib Yașua a fost în TEMNIȚĂ Isaia 53 v8 (script Adev.și King James)
    În dimineața zilei a 14 abbib la ceasul al 3 lea Yașua a fost țintuit pe lemn Mark 15 v 25.
    14 abbib a fost ziua pregătiri = zi lucrătoare ...nu sarbatoare (nici jumătate de zi sarbătoare după uni)ioan 19 v 31.
    După calendarul Gregorian ziua numită Joi a fost zi de Sărbătoare ..asta a fost 15 abbib așa cum era poruncit în Torah lev 23 v 6 ect.
    După ce a trecut ziua de Sărbătoare 15 abbib..deci( Joi.) Șabat anual.
    Femeile au cumpărat miresme să ungă trupul lui Yașua Mark 16 v1. asta a fost vineri.
    Luka 23 v 56. Femeile după ce au pregătit miresmele s-au întors acasă ..era vineri și în ziua Șabatului (saptamînal ) s-au odihnit după Lege.
    Învierea ...Înspre sfîrșit de Șabat* a fost atunci și cînd începea să se lumineze înspre ziua dintîi după Șabat, Maria Magdalena şi** cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul.
    *Mar. 16:1; Luc. 24:1; Ioan 20:1. **Mat. 27:56
    Deci Yașua a înviat pe aceiași vreme cînd își dăduse Duhul...deci în ceasul al 9 lea.
    În prima zi după Șabat (dumineca) doar sa constatat că mormîntul nu mai are ocupant.



    RăspundețiȘtergere
  3. Înspre sfîrșit de Șabat* nu se lumina, deorece dupa un sfarsit de zi vine o seara,, nu vine lumina,,,iar daca tot calculezi si vrei sa ti dea dumineca,,fa un calcul simplu a zilei de 24 de ore incepind de la ora care spui ...Ceasul al 9 lea Miercuri pina in dumineca care neaparat vrei so scoti depasesti 3 zile si trei nopti....te contrazici singur mai ales ca pui ca baza Semnul lui Iona de 3 zile si 3 nopti....Este o tema mai lunga si necesita citita cu atentie..ca sa nu faci confuzii...astfel despre Yom Kipur era ca sa arate ca si o alta sarabatoare este Shabbat nu numai Shabbatul saptamanal si in acest caz Shabbatul Paste&Azime...tempereaza te si nu raspunde la nervi...la cald...nu e bine...cand faci afirmatii de genul ...Ce faci tu????..Mergi la fel ca cristo-păgîni??? și mai spui că ești mesianic?....ca raspuns totul este documentat si nimic nu este cristo .pagan .... cat despre a fi mesianic de unde le scoti...ca nu ti am zis asta niciodata.....

    RăspundețiȘtergere
  4. Olah ai înțeleg total greșit..Știu că nu ești mesianic! și mai știu că tu ca și mulîi alți cred că Unsul a fost stîrpit la jumatatea saptămîni ..Well mai citește v 26 . cu atenție. C ît despre sfîrșitul Șabatului este marcată Învierea nu dumineca cum greșit ai înțeles că am spus . Dumineca sa constatat doar că ..Yașua nu mai e în mormînt...și Îngerul a marturisit că este viu...Momentul învieri nu la văzut nimeni.
    1. Înspre sfîrșit de Șabat* a fost atunci și cînd începea să se lumineze înspre ziua dintîi după Șabat, Maria Magdalena şi** cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul.
    *Mar. 16:1; Luc. 24:1; Ioan 20:1. **Mat. 27:56
    Eu sînt convins că Yașua a murit mercuri ...dar după cum am spus nu din profeția din Daniel 9 v 26. Dacă numeri înapoi (invers) de la sfîrșitul Șabatului 3 zile și trei nopți te duce tocmai la mijlocul saptamîni deci mercuri.
    Încă o dată Olah ..nu m-am adresat ție ci unui anumit domn care știu că e frecvent pe acest blog pentru al spiona.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frate Olah fi binecuvintat de Cel Prea Inalt pt lumina pe care ai primito Isa 30:21 "urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice Iata drumul mergeti pe el

    RăspundețiȘtergere
  6. FI BINECUVINTAT FRATE OLAH !!! ISA 30:21 IATA DRUMUL MERGE-TI PE EL

    RăspundețiȘtergere
  7. La miezul noptii, s-a auzit o strigare : Iata Mirele , iesiti-i in intampinare ! Semnele vremurilor ne arata ca pe ceasul lui YHWH este trecut bine de 11 noaptea . Cat despre Anele si Caiafele din ziua de azi ,care nu stau in adevar , ce as putea sa spun : "Vai de voi carturari si farisei fatarnici "! Shalom frate Ioan Olah !

    RăspundețiȘtergere
  8. EI Anonim poți să mă numești cărturar ..dar FAȚATNICKKKKKKKKK????? de unde mă cunoști tu să spui că-s fățarnic? Ori poate am înțeles eu greșit !!!!!! Dacă-ți lipsește undelemnul=TORAH ...Ce te faci tu cu prorociile tale și Minunile penty-sîmbatare care le propagi. Eu mă consider Cărturar ...dar Fațarnic ??????? Păi dacă te ține cureaua ..hai să vedem cine e fățarnic! Cînd tu practici trinetiarismul și susți cristo-pîgînismul ..ieși la interval
    Penrru că nu cred DUHURILe cristo-păgîne care tu le numești DS: Chiar crezi că ești bine cu Isus de care nu te-ai lepădat și-i arzi tămîe încontinuare deși ști că e un dumnezeu și nu Mîntuitor? ce zici Anonimule ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvanus , mesajul meu fiind prea telegrafic , ai inteles gresit .Nicidecum nu era pentru dumneata .Scuze !

      Ștergere
  9. Observ ca nu este nici cum acceptat adevarul ca in timpul vietii lui Yahu"Shuah haMasyah, NU EXISTA INCA SAPTAMINA CU ZILELE NUMITE DUPA ASTRI la Romani si nici nu era de sapte zile, ci luna inca era impartita pe perioade de 8(opt) zile perpetuu.
    Atunci, cum reusiti sa suprapuneti calendarul de la Templu cu perioada/saptamina de 7(sapte) zile, peste cel roman cu perioada/octamina de 8(opt) zile!?
    Hotariti-va o data......................! Ori la Bal..., ori la spital.....!

    RăspundețiȘtergere
  10. Întrebare: Au mâncat ucenicii, in seara dinaintea răstignirii, mielul pascal împreună cu Mântuitorul?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai sectarilor mai,lupi in piei de oi ce sunteti!E ultima oara cand mai citesc blogul vostru.Faceti tot posibilul sa anulati Ziua Invierii,Ziua Domnului!Evrei 4

    RăspundețiȘtergere
  12. Bineeeeee! Studiu documenat si lucrat cu multa grija. Dar rezista unor verificari incrucisate cu ceia ce "sta scris"?

    Lev.23:15. De a doua zi dupa Sabat, din ziua cand veti aduce snopul ca sa fie leganat intr-o parte si intr-alta, sa numarati sapte saptamani intregi.

    16. Sa numarati cincizeci de zile pana in ziua care vine dupa al saptelea Sabat; si atunci sa aduceti Domnului un nou dar de mancare.


    Dupa ce fel de Shabbat se aducea "omerul"?
    De cind incep cele sapte saptamini intregi?
    O saptamina intreaga este compusa incepind cu ziua intiia si terminind cu ziua a saptea/Shabbat.
    Cum va mai iese ziua de dupa al-7-lea Shabbat, pentru ca in urma calculului vostru, intr-un eventual ciclu de sapte zile cuprins dupa gindirea voastra, nu veti avea nici un Shabbat, iar Tora scrie clar: In ziua de dupa al-7-lea Shabbat.
    Yahveh sa ne lumineze.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru: Anonim14 mai 2016, 21:11,,,La întrebarea ta răspunsul este NU!deși 99 la sută susțin că da. Motivele pentru care este dovedit Yașua nu a mîncat Pesach în anul morți lui sînt următoarele:
    - Nu se găsește nici un element specific Pesach-ului
    - Yașua a eșit în timpul nopți afară din casă...lucru înterzis de Lege
    - Yașua a spălat picioarele ucenicilor...nespecificat în Lege Pesach-ului
    -Yașua a fost în fața lui Pilat la ceasul al 6 lea...și Iudeii nu au intrat în pretorium ca să nu se spurce și să poată mînca pesach...deci pesach-ul nu a avut loc încă.
    -Yașua a zis lui Iuda: dute și fă ce ai de făcut: uni au crezut că Yașua la trimis să cumpere ceva pentru sărbătoare. ( Cumpărături în noaptea cînd se mînca pesach??) ect.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cum se explică scriptural faptu că Yahșua a stat la ceasul al 6 lea înaintea lui Pilat (Ioan 19:14) și tot la ceasul al 6 lea era pe stîlp și s-a făcut întuneric peste toată țara (Matei 27:45).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)