Israel

Loading...

miercuri, 24 aprilie 2013

Papa se va întâlni cu Shimon Peres și Mahmoud Abbas, la sfârșitul lunii aprilie

Papa se va întâlni cu Shimon Peres și Mahmoud Abbas, la sfârșitul lunii aprilie
Papa Francisc I
Papa Francisc al va primi in 30 aprilie la Vatican pe Președintele Israelian Shimon Peres a confirmat purtătorul de cuvânt de la Vatican, Federico Lombardi.

Pontiful, de asemenea, in 26 aprilie, la Vatican, al va primii pe Președintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas,care va vizita Italia pentru a doua la Napoli (sud), titlul de "Cetățean de onoare", a confirmat consilierul Presedintelui Nemer Hammad, pentru mass-media Italiană.

Președintele Peres, potrivit unor surse din Vatican,al va invita la randul sau pe Papa Francisc I pentru a vizita Israelul.

Ca urmare a alegerii Papei Bergoglio, Shimon Peres și-a exprimat speranța că noul pontif va îmbunătății relațiile cu Israelul, care în ultimii ani, în timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, a subliniat el, sau îmbunătățit semnificativ.

Papa Benedict al XVI-lea a călătorit în Țara Sfântă în mai 2009 și a vizitat Iordania, Israel și Teritoriile Palestiniene, cu o oprire în Amman, Muntele Nebo, Ierusalim, Nazaret si Betleem.

In timp ce toata lumea Crestina este in delir fata de Noul Papa Francisc, Israelul se lasa amagit de dorul Pacii si Amenintarii zilnice a existentei sale, a cresterii pe zi ce trece a Antisemitismului, dar planul Creatorului merge inainte si Profetiile se implinesc sub ochii nostrii.

Israele, increde-te in Yahveh ! El este ajutorul si scutul lor. (Ps.115:9)

Asculta, Israele! Yahveh Elohimul nostru este singurul Yahveh. (Deut.6:4)

 "Asculta, Israele! Voi astazi sunteti aproape de lupta impotriva vrajmasilor vostri. Sa nu vi se tulbure inima, fiti fara teama, nu va inspaimantati, nu va ingroziti dinaintea lor. (Deut.20:3)

Pune-ti nadejdea in Yahveh, Israele, de acum si pana in veac! (Ps.131:3)

Intoarce-te, Israele, la Yahveh Elohim al tau! Caci ai cazut prin nelegiuirea ta. (Osea.14:1)

De aceea, iti voi face astfel, Israele - si fiindca iti voi face astfel, pregateste-te sa intalnesti pe Elohim al tau, Israele!" (Amos.4:12)

El va face un legamant trainic cu multi timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat." (Dan.9:27)

Cand vor zice: "Pace si liniste!", atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. (1Tes.5:3) Shalom !!!

Un comentariu:

  1. Este Francisc ultimul Papă? este el Petrus Romanus cel profețit?
    Sînt acești doi Papi ...cei doi martori din apocalipsa? cum vor uni să insinueze.
    Oricum credincioși adevărați se vor preocupa de evenimentele legate de Ysra-Yah(Ysrael),de Torah lui Ysrael și special de al cunoaște pe Ha Mashiah lui Ysrael.
    Papalitatea este predestinată peiri,Curva cea mare Creștinătatea care au lider pe Papa și se închină lui haShatan vor fi înghițiți de moartea a doua

    RăspundețiȘtergere

Atunci si cei ce se tem de Yahveh au vorbit adesea unul cu altul; Yahveh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahveh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)

A apărut o eroare în acest obiect gadget
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...