Papa apelezeaza pentru o Autoritate Politică și Guvernarea Globală

Papa apeleaza pentru a se construi o autoritate mondiala
Papa Benedict al XVI-lea a cerut "să se construiască o comunitate globală, cu o autoritate" pentru a servi "binele comun al familiei umane", a declarat, miercuri, site-ul American Examiner.

 Papa Romano-Catolic a făcut apelul său pentru un lider Mondial pe 3 decembrie, în timp ce vorbea la o sesiune plenară a Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace. Potrivit Examiner, Consiliul urmează să se întâlnească pentru trei zile pentru a discuta tema "Autoritate Politică și Guvernarea Globală."

Spre deosebire de un guvern totalitar unic, Papa Benedict al XVI-lea afirmă că autoritatea pe care si-o imagineaza este un mijloc de a asigura o cooperare Internațională de protecție a mediului și a păcii în lume.

Noua Ordine Mondială, în opinia teoreticienilor, este o asistență de restructurare politică, militară, financiară si religioasa la nivel global, cu o totala centralizare a puterii.

Această doleanța a șefului suprem al Bisericii Catolice nu este o surpriză dacă ținem cont că în 2010 reprezentanții Vaticanului au cerut înființarea unei Bănci Centrale Mondiale care să coordoneze toți banii din lume. De asemenea, această bancă ar fi responsabilă cu reglementarea industriei financiare mondiale și a ofertei internaționale.

Sistemul care este în cadrul Vaticanului, format din grupuri de zeci de ani, care uzurpeaza competențe religioase, economice și politice,cele mai interesante, evenimente recente din lume, este ceea ce Biblia în cărțile sale profetice ne descrie, indicând faptul că suntem foarte, foarte aproape de perioada Necazului cel Mare,niciodata nu sa vorbit atât de mult de Noua Ordine Mondială, Crearea Guvernului Mondial pentru un control financiar, politic si religios ecumenic care sa monitorizeze intreaga omenire.

Cu toate acestea, vedem tot mai multi oameni care cred în profeții false, cum ar fi calendarul mayas decât ar crede în ​​textele biblice,o parte a creștinilor este atât de atașata de această lume incat preferă să ignore evenimente viitoare, dar aceste profeții sunt modalitățile pe care le avem pentru a dovedi adevărul Bibliei.  Shalom !!!

Comentarii

  1. Multumim pentru postare si pentru noile impormatii! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sistemul de închinare este ceia ce cu adevărat Feara caută să impună ...Binențeles că nici cel economic politic și militar nu-i sînt dezagrebile .Dar să nu uităm Balaurul care dă putereqa lui (minciuna) Fiarei e doar să facă ca toți locuitori pămîntului să i se închine .Papalitatea deține închinarea a tot ce stă sub semnul cruci și nu numai chiar și mișcarea mesianică a îmbrățișat Ecumenismul papal.Așa că...atenție cui te închini ?
    Dacă vei spune eu nu am nimic cu papalitatea sau Ecumenismul ...oare nu ai nimic, de unde ai luat trinitatea și botezul trinitar ? Să nu spui din scripturi ...că în Scripturile Sfinte nu este așa ceva.
    Ori ai să zici ...nu-i treaba mea! ba da este treaba ta cui te închini ...Adevărați închinători se închină lui YHWH în
    Ruach și în Adevăr(torah)
    Deja oricine se închină trinități și cheamă titlurile păgîne ca Creator au deja semnul(marka) Fearei.
    Globalismul ie-a fost oferit de Șatan lui Yahshua...în schimbul închinări, Yashua a respins asta ...dar isus a acceptat și a devenit dumnezeu...al veacului acestuia...închinători lui isus sînt închinători balaurului
    Așa că pe plan global isus=balaurul are cel mai mare număr de închinători...Nu e nici o primejdie pentru închinători lui isus, ei sînt ocrotiți de sistemul Fearei...Pe cînd Închinători în Duh și Adevăr Închinători lui YHWH sînt cei urmăriți de sistemul Fearei...Și Balaurul mîniat pe femeie
    (Ysrael) sa dus să facă război cu cei ce Păzesc Torah și au credința lui Yașua. Acum o dată ce ai semnul fearei poți face două lucruri
    1. să eși afară din tabără(babilon) și să suferi ocara lui Yașua
    2.Să continui a te închina sistemului religios global(în care deja ești) și să arzi în Ghehena.
    Alegerea e de partea ta.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)