Ar putea Iranul distruge Israelul ?

Ar putea Iranul distruge Israelul ?
Sub o presiune crescuta internaţionala inevitabilă - în special din ţările occidentale - regimul Iranian improasca si ameninta în toate direcţiile, care ameninţă în special Israelul, repetand aceleasi erori facute si de alti conducatori ca el ,al cărui final este întotdeauna acelaşi: Israelul triumfă in fata inamicilor sai, iar inamicii sunt cel puţin serios zdruncinati.

Retorica actuală a lui Ahmadinejad se aseamănă cu cea a lui Saddam Hussein, atunci când în timpul primul război din Irak, striga si ameninţa împotriva lui Israel, lansand zeci de Rachete Scuds, ale căror tinta a fost deviata de Atotputernicul YHVH al lui Israel ,astfel protejand poporul Său ales care a decis ca in "ultimele zile" sa-l aduca înapoi pe pământ promis.

Israelul supravietuieste atacurilor modernului Babilon, care astazi este zdrenţurat, şi care este un mare duşman al Sionului, arogant si autointitulat "atotputernic", Saddam si-a încheiat zilele sale agăţat pe spînzurătoare, condamnat de propriul sau popor.
Deci, asta se intampla cu cei care merg contra lui Israel,ei uită că dincolo de capacitatea Israelului este de temut şi de avansul militar al acestei naţiuni ,care are în posesia sa şi rachete foarte moderne noi,ex. (Jericho) capabile de a lovi o ţintă la aproximativ 7000 km distanta de Israel, mai ales sa nu uitam protecţia si promisiunea lui YHVH data lui Avraam, Isaac si Iacov, popor pe care niciodata nu la parasit şi care este singurul Popor care are o supravieţuire miraculoasă , singurul stat din lume ameninţat zilnic cu dispariţia sa de catre inamicii sai.

Iata ce vorbeste YHVH prin proorocul Ieremia,Ezechiel,Ioel,Amos si Mica :

,,Aşa vorbeşte YHVH: ,Dacă puteţi să rupeţi legămîntul Meu cu ziua, şi legămîntul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,atunci se va putea rupe şi legămîntul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, cari să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legămîntul Meu cu Leviţii, preoţii, cari Îmi fac slujba. (Jer. 33:20-21)

Iată, îi voi strînge din toate ţările unde i-am izgonit, în mînia Mea, în urgia Mea, şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, şi -i voi face să locuiască în linişte acolo.
Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Mantuitorul lor. (Jer. 32:37-38)

,,Aşa vorbeşte YHWH, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rînduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărîtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este YHVH al oştirilor:
Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice YHVH, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!``
,,Aşa vorbeşte YHVH: ,Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pămîntului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice YHVH.`` (Jer.31:35-37).

Vor locui iarăş în ţara, pe care am dat -o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit -o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voivodul lor în veci.

Voi încheia cu ei un legămînt de pace, care va fi un legămînt vecinic cu ei; îi voi sădi şi -i voi înmulţi, şi voi pune locaşul Meu cel sfînt în mijlocul lor pentru totdeauna.Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Mantuitorul lor, şi ei vor fi poporul Meu.Şi neamurile vor şti că Eu sînt YHVH, care sfinţeşte pe Israel, cînd Locaşul Meu cel sfînt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.`` (Ezequiel 37:25-28)

YHVH răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar YHVH este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt YHVH,Mantuitorul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfînt. Ierusalimul însă va fi sfînt, şi nu vor mai trece străinii prin el.

În vremea aceea, va picura must din munţi, şi va curge lapte din dealuri, toate pîraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi deasemenea din Casa lui YHVH, şi va uda valea Sitim.Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.Dar Iuda va fi vecinic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam.Le voi răzbuna sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar YHVH va locui în Sion (Ioel 3:16-21).

Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice YHWH,Mantuitorul tău!`  (Amos 9:15).

Neamurile vor vedea lucrul acesta, şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mîna la gură, şi îşi vor astupa urechile.Vor linge pulberea, ca şarpele; vor ieşi tremurînd ca tîrîtoarele pămîntului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea lui YHVH,Mantuitorul nostru, şi se vor teme de Tine.
Care YHVH este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea!

El va avea iarăş milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.` (Mica 7:16-20)

Israelul nu ar trebui sa aiba nici o frica de cei care al ameninta cu Moartea si Disparitia ca Natiune 

 Vai de cei care ridica mana impotriva poporului Israel , care YHVH a ales să locuiască în Ţara Făgăduinţei ! Istoria confirmă faptul că toţi termina prost, dar niciodată nu par să înveţe. Mahmoud Ahmadinejad şi alte paria nu sunt doar sortiti esecului, dar, de asemenea, in ruşinea in care vor cădea, implementand inca din tineretea propriului popor, de la o varsta frageda, sa traiasca cu ură fata de Israel şi poporul său ..        Shalom  !!!

Comentarii

  1. Asa vorbeste Yahweh YSRA-YAH este FIUL MEU intiiul meu nascut (exo 4 v 22)
    Scoalate FICA SIONULUI ,si treiera ! caci iti fac un corn de fier si o copita de arama ca sa sfarimi MULTE POPOARE si sa inchini lui Yahweh prada lor...(mica 4 v13)

    RăspundețiȘtergere
  2. О Господи! Как земля таких носит, как Ахмадинижад? Покарай, его, Господи! Лиши его остатков разума. это не человек. Это - свинья!

    RăspundețiȘtergere
  3. Добро пожаловать в блог

    да благословит тебя Господь и сохранит тебя!
    да призрит на тебя Господь светлым лицем Своим и помилует тебя!
    да обратит Господь лице Свое на тебя и даст тебе мир!

    Давайте посмотрим, что Библия говорит о тех, кто хочет смерти Израиля :

    Вот, будут вооружаться против тебя , но не от Меня; кто бы ни вооружился против тебя, падет.
    Вот, Я сотворил кузнеца, который раздувает угли в огне и производит орудие для своего дела, – и Я творю губителя для истребления.
    Ни одно орудие, сделанное против тебя, не будет успешно; и всякий язык, который будет состязаться с тобою на суде, – ты обвинишь. Это есть наследие рабов Господа, оправдание их от Меня, говорит Господь.
    Isaías 54:15-17

    вот, Я сделаю Иерусалим чашею исступления для всех окрестных народов, и также для Иуды во время осады Иерусалима.
    И будет в тот день, сделаю Иерусалим тяжелым камнем для всех племен; все, которые будут поднимать его, надорвут себя, а соберутся против него все народы земли.
    Zacarias 12:2-3

    RăspundețiȘtergere
  4. Ysra-Yah distrus de perși? Chiar firește vorbind capacitatea strategică a Ysraelului este net superioară Iranului. Se presupune că Ysrael deține vre-o 300 de focoase nucliare Iranul încearcă să aibă vre-o cîteva .Plus Aviația Ysraelită e superioară celei rusești deținute de Iran. Plus moralul Ysraelit ca războinici este unul intelectual nu fanatic ca al Iranului deci dacă tragem linia Ysrael poate ataca oricînd Iran cu șanse de succes pe cînd Iranul doar o încercare disperată.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)